Desert varatic pentru pus pe gratar

desert-varatic-gratar-v01

Este aproape mijlocul verii si pofta de natura, de aer curat, de iarba care miroase a proaspat parca trage de mine sa ma scoata in afara orasului, in locuri umbrite, unde nu se aud zgomotele urbanului zilnic si unde pot sa lenevesc ore in sir cu o carte in mana.

Am planificat de cateva zile un picnic la mare si sper ca vremea buna sa mai tina cu mine si sa reusesc sa ajung! Pana atunci impachetez si despachetez farfurii, furculite, pahare si tot ce mai incape intr-o casa caci din august ma voi muta in casa noua, sper mai spatioasa si mai luminoasa 🙂

Luna aceasta in Good Food va propun pentru iesirile voastre in aer liber un desert usor care se prepara extrem de rapid: fructe de vara usor coapte pe gratar cu cateva cupe de inghetata alaturi si bezele crocante. Daca va este teama sa va deplasati la picnic cu ustensilele de bucatarie dupa voi, puteti pregati acest desert cu cateva ore inainte de a pleca, permitand astfel fructelor sa se infuzeze usor in sirop. Inghetata o puteti lua cu voi intr-o cutie termoizolanta, iar bezelele merg ca atare. La fata locului nu va mai ramane decat sa puneti vasul cu fructe pe gratar si sa va simtiti bine!

Numar de portii: 2

Timp de preparare: 30 minute

Ingrediente

  • 2 piersici
  • 2 caise
  • 2 prune
  • 3 linguri miere
  • 2 linguri sirop de soc
  • 1 pastaie vanilie
  • 2-3 stelute de anason
  • 4-6 bezele
  • 4-6 cupe de inghetata
  • 1 vas termorezistent
  • folie de aluminiu
  1. Se spala fructele, se taie pe din doua si se scot samburii.
  2. Se amesteca mierea cu cele 2 linguri de sirop de soc si cu semintele pastaii de vanilie.
  3. Se aseaza fructele in vasul termorezistent, se ung cu o pensula cu siropul de miere si soc, se presara peste fructe stelutele de anason. Se acopera vasul cu folie de aluminiu si se aseaza peste gratarul incins. Se lasa 30 de minute sau pana cand fructele incep sa se inmoaie (verificati din cand in cand).
  4. Dupa ce sunt gata, se inlatura folia de deasupra, se lasa fructele sa se raceasca putin, se presara deasupra bezelele sfaramate si cupele de inghetata.

Comentează

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Se pot utiliza următoarele etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>