Vineri am gasit la piata smochine suculente si bine coapte. Va imaginati ca nu am putut sa cumpar doar un kg, am cumparat o lada intreaga. Am mancat o parte, am facut o tarta (urmeaza si ea pe blog) si din restul am pus de-o dulceata. Nimic special, una clasica, dar am vrut sa impart cu voi reteta. Postul acesta este cel mai fulger din istoria acestui blog: 30 de minute. Mi-am intrecut cu alte cuvinte recordul in ale post-atului 🙂
Si da, am mai gasit la piata si cimbru proaspat de care sunt tare, tare incantata; doar ca nu l-am putut pune in niciun desert 🙂
Aveti nevoie de:
- 1kg smochine bine coapte
- 600gr zahar (daca va place mai dulce, puteti merge pana la 800gr)
- 4-5 felii de lamaie
- 2 pastai de vanilie
- 2-3 stelute de anason
- 1 baton de scortisoara
Cum faceti
- Spalati smochinele, taiati-le coditele iar apoi, in functie de marimea lor, taiati-le in jumatati sau in sferturi.
- Taiati longitudinal pastaile de vanile si curatati-le seminetele. Taiati pastaile de vanilie goale in bucatele de 2-3 cm.
- Legati intr-o panza batonul de scortisoara, pastaile de vanilie taiate si stelutele de anason. Daca va este mai usor, puteti pune condimentele intregi in oala dar va fi mai greu sa le scoateti la final.
- Puneti intr-un vas pe foc mic-mediu smochinele, feliile de lamaie si semintele de vanilie si acoperiti totul cu zahar.
- Puneti sa fiarba la foc potrivit vasul si in momentul in care se topeste zaharul, puteti adauga si panza cu, condimente.
- Fierbeti totul timp de jumatate de ora si apoi incercati sa vedeti daca s-a legat dulceata, facand proba cu picatura pe farfurie: o picatura pusa pe o farfurie trebuie sa isi mentina forma si sa nu se prelinga imediat. Daca fructele nu vi se par fierte, mai lasati-o pe foc. Tinand cont de faptul ca am pus o cantitate destul de mica de zahar pentru o dulceata, eu am pastrat borcanele la frigider.
Mie mi-au iesit din aceste cantitati 4 borcane de 400gr.